Cu câteva săptămâni înainte de începerea noului an școlar, părinții își calculează bugetul pentru ținutele copiilor. În unele unități, uniforma este obligatorie, în timp ce altele le permit elevilor să vină îmbrăcați după propriile preferințe.
Cât costă ținuta completă
Prețul pornește de la câteva sute de lei și poate crește în funcție de piesele incluse. O ținută de bază, formată din cămașă albă și fustă sau pantaloni, ajunge la cel mult 150 de lei. Adăugarea sacoului, cravatei și ecusonului duce costul total la aproximativ 300 de lei.
- Ținută de bază: până la 150 de lei;
- Uniformă cu sacou, cravată și ecuson: aproximativ 300 de lei;
- Uniformă pentru elevii unei școli private: între 300 și 350 de lei.
Într-o școală privată, elevii din ciclul primar și gimnazial poartă tricou, fustiță sau pantaloni, potrivit regulamentului intern. „Elevii de la nivelul școlar primar, cât și de la cel gimnazial, respectă această regulă de a purta uniformă alcătuită din tricou, fustiță, pantaloni. Preţurile sunt într-o dinamică, 300-350 de lei”, a declarat Mihaela Troncea-Sandu, directoarea instituției.
Regulile diferă de la o școală la alta
Inspectoratul Școlar precizează că fiecare unitate de învățământ își poate stabili propriul regulament, inclusiv în ceea ce privește vestimentația. Astfel, unele școli impun uniforma, iar altele aleg să nu introducă o astfel de cerință.
La Colegiul „I.L. Caragiale”, nerespectarea regulilor vestimentare poate atrage atenționări și, în anumite condiții, scăderea notei la purtare. „Au fost situaţii în care s-a scăzut nota la purtare şi a urmat scandalul de rigoare. Cu părinţi extrem de revoltaţi. Semnează un contract educațional, că vor respecta regulamentele școlii, dar părinții ei înșiși sunt primii care nu respectă nicio regulă. Ei primesc o atenționare. pe care părinții o primesc în timp real, la cinci asemenea atenționări legate de ținută, ei pierd un punct la purtare”, a declarat Andreia Bodea, directoarea colegiului.
Elevii nu susțin uniforma obligatorie
Ținuta standard are și susținători, inclusiv printre părinți. „Am crescut și am învățat numai cu uniforma. Ar fi mai disciplinați, nu ar veni fetele unele care depășesc uneori și profesoarele”, spune unul dintre aceștia.
La liceul Moisil, opinia majoritară este însă împotriva uniformei obligatorii. „Opinia este mai degrabă împotriva adoptării unei astfel de măsuri, a uniformei obligatorii. Copiii sunt complet împotriva acestei măsuri, nu și-ar dori să poarte zi de zi cu aceeași uniformă, aceeași culoare și identică”, a declarat Claudiu Ivan, membru al Consiliului de Administrație al liceului.
